• alexandra ilies

Limitele - despre echilibrul dintre fermitate si blandete

La fel ca in cazul multor subiecte legate de parenting-ul asa-numit „modern”, si in jurul limitelor planeaza in prezent o serie de mituri care nu fac altceva decat sa puna presiune pe parinti, debusolandu-i si crescand uneori sentimentul de vinovatie pe care l-am avut cu totii la un moment dat.


La randul lor copiii sunt debusolati si se transforma in acei „rasfatati” pe care ii arata cu degetul vecinii sau bunicii binevoitori, punand paie pe foc cu celebrele „Pe vremea mea ...” sau „Copiii din ziua de azi ...”.


„Nu e voie sa spui NU unui copil!” „Limitele ii știrbesc autonomia. Unde am fi fost noi astazi daca am fi fost sustinuti sa facem tot ce ne dorim ...” „Limitele distrug creativitatea! Cum poate un copil sa experimenteze ingradit de limite?” „Sufera cu adevarat! Se pare ca isi doreste cu adevarat jucaria aceasta, si noi știm cum e sa nu primesti iar si iar ceea ce it doresti. Poate ca ai mei nu aveau bani sa facă asta...dar daca noi avem, de ce sa ii refuz bucuria?

Toate acestea ne sunt familiare, e posibil sa ne fi trecut prin cap cel putin o data de cand suntem parinti. Insa nu ne-a reamintit nimeni in acele momente sau nu ne-a spus deloc de ce limitele sunt sanatoase si de ce copiii au nevoie de ele.

- Limitele ajuta la maturizarea creierului copiilor nostri; - Limitele dezvolta inteligenta sociala; - Limitele ofera sentimentul de siguranta si incredere in parinte; - Limitele dezvolta dezvolta o relatie sanatoasa.

Si totusi, de unde incepem? Incepem:

- Cu situatiile in care este vorba despre sigurata lor fizica si lipsa limitelor i-ar pune in pericol („In scaunul de bicicleta poți circula doar cu casca!”); - Cu limitele sociale: respectarea normelor sociale de actiune si limbaj („E nepoliticos sa folosesti cuvinte urate!”); - Cu limite legate de obiecte („Ne jucam fara sa aruncam cu pietre, putem lovi pe cineva foarte rau!”).


Copiii au nevoie sa simta (de cate ori este posibil) ca noi suntem mai mari, mai puternici, intelepti si blanzi. Atunci cand suntem doar mai mari si mai puternici copiii devin obedienti, simt ca ei conteaza mai putin si ca cel mai mare castiga tntotdeauna. Cand suntem doar blanzi, fara fermitate, devenim „slabi”. Copiii simt ca nu le putem face fata, nu ii putem organiza si se pot simți neprotejati. Simtind ca cineva trebuie sa preia cotrolul „ni se urca in cap” pentru ca nu au alte optiuni: cineva trebuie sa fie stapan pe situatie!


Echilibrul intre fermitate si blandete ii ajuta pe copii sa se simta in siguranta, sa fie mult mai cooperanti pe viitor si sa aiba mai putine crize de furie. Iata cateva idei care te ajuta sa pastrezi acest echilibru.


Photo credit Hunter Johnsonon/Unsplash